Firea: Ponta și Dragnea vor decide dacă fostul premier preia șefia Camerei acum sau din noiembrie

Firea: Ponta și Dragnea vor decide dacă fostul premier preia șefia Camerei acum sau din noiembrie
Publicat: 03/05/2016, 23:55

„Ei (Liviu Dragnea și Victor Ponta-n.r.) trebuie să ia decizia, dacă domnul Ponta își dorește această postură pentru (…) șapte luni dintre care două de vacanță parlamentară, practic de patru luni și jumătate de activitate la Camera Deputaților, sau să vină pe această postură, direct, în noiembrie, pentru un mandat de patru ani”, a spus Firea, la B1 Tv.

Întrebată cum privește numirea lui Victor Ponta la conducerea Camerei Deputaților, în locul lui Valeriu Zgonea, Firea a afirmat că Ponta este „unul dintre cei mai buni prim-miniștri pe care i-a avut un Guvern al României”.

„Domnul Ponta este în partid. După cum știți a fost unul dintre cei mai buni prim-miniștri pe care i-a avut un Guvern al României și dacă este să comparăm ce se întâmplă în zilele acestea cu Guvernul tehnocrat cuvintele de apreciere sunt cu atât mai credibile în fața cețățenilor (…) când vedem că și partidul care a susținut această guvernare o consideră fără consistenă și fără coerență. Noi ce să mai spunem?”, a spus Firea.

Întrebată dacă îl susține pe Victor Ponta, Firea a declarat că este „subiectivă, pentru că a colaborat cu acesta în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

„Din punctul meu de vedere toată aprecierea pentru premierul Ponta, pentru președintele de partid Ponta. Acum ce se va întâmpla în continuare, ce decizie va lua domnia sa, pentru că trebuie să vrea și dumnealui să preia pentru câteva luni, până la un nou Parlament care se va constitui în noiembrie acestă poziție în statul român”, mai spus Firea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării